Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Editorial
Am avut un moment de descumpănire. Stăteam în vârful patului, realizam că ceea ce simt este tristete, dar voiam să-i dau un nume. Tristetea dezordinii? Tristetea lucrurilor făcute prost? Tristetea lucrurilor nefăcute?
Într-adevăr, era vorba despre lucrurile nefăcute, care se adaugă în fiecare zi la mormanul ăsta de vise începute si neîmplinite, de proiecte, de intentii, de nevoi. Ar trebui măcar să le sortez, gândeam, cele care mai pot fi salvate de cele care au murit de bătrânete în sala de asteptare. Dar nu mă simteam în stare de nimic, doar luam aminte la tirania prafului, a scamelor de pe covor, a soarelui violent de afară, a hârtiilor nearuncate, a cărtilor necitite...
Prea multe lucruri nefăcute în viata mea, prea multi oameni care asteaptă să-i pun la locul lor. Relatiile mele parcă ar fi făcute din gumă elastică, căci ceilalti par să se apropie si să se îndepărteze de mine după bunul plac al fiecăruia, uneori lovindu-mă, alteori trăgându-se atât de mult înapoi, până când simt plesnitura usturătoare a coardelor rupte.
De ce nu i-as fi spus tristetii mele "Blândetea noptii" de Scott Fitzgerald, carte pe care îmi propusesem să o termin de citit până alaltăieri? De ce nu i-as fi spus n-am mai făcut exercitii de meditatie sau n-am început să învăt limba engleză? N-avea rost să continuu, tristetea mea îsi găsea o mie si una de nume - altă muncă de a nu face lucrurile nefăcute.
M-am dat jos si am început să deretic. Si mi-am trăit tristetea cea cu o mie si una de nume nemărturisite.
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Fericirea este a celui ce îsi este siesi de ajuns. (
Aristotel)

Imagine

Copiii spun lucruri trăsnite
- La ce vârstă e bine să te căsătoresti?
- La 84 de ani, pentru că atunci nu mai trebuie să muncesti si îti poti petrece tot timpul iubindu-l pe celălalt.

Recomandare de carte
Eficienta în 7 trepte sau un abecedar al întelepciunii (Stephen R. Covey)


Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea (
lucian.velea@lexica.ro )
Sponsor: Lexica (
www.lexica.ro )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Dacă îti place Răspândacul, nu uita să îti anunti si prietenii despre existenta sa.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.