Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Editorial
Am observat că în fiecare an, de 4 iulie, ziua Independentei Statelor Unite, sunt lansate sau se difuzează la TV filme grandioase despre salvarea omenirii, a planetei Terra sau a altor obiective de interes global sau strategic. Nu as spune că e rău. E un moment potrivit să transmiti mesaje natiunii. Si e o metodă simplă de a face tot poporul să simtă patriotismul de care uită adesea în restul anului. Si, până la urmă, gusturile, ca si valorile unei tări, nu se discută.
Deoarece am de obicei tendinta de a căuta aspectele pozitive ale oricărui eveniment sau întâmplare, cu speranta că pot aplica si în jurul meu metoda respectivă, nu mă pot opri să mă gândesc cum am putea să folosim partea bună a ideii americanilor. Nu îmi închipui, desigur, că am putea realiza un film asemănător, în care mai mult sau mai putin "întâmplător", exact pe 1 Decembrie se va întâmpla o minune care va salva planeta sau măcar continentul. România nu are traditia si nici imaginea de salvator al celorlalti. Dar care este imaginea pe care am putea încerca să o promovăm? Sau, altfel spus, care este brandul nostru national? Cu ce ne putem mândri în fata întregii lumi? Sper să nu mai confunde cineva, asa cum fac unii alesi ai neamului, simbolul natiunii cu eticheta turistică. Nici frunza de artar a canadienilor si nici statuia libertătii ce urmăreste orice turist care vizitează America de Nord nu se compară cu mitul lui Dracula, al cărui chip domină turismul românesc din ultimii ani. Cred că un simbol national trebuie să aibă în spate o istorie sau măcar o explicatie care să te ducă cu gândul la valorile acelei natiuni. Ce reprezintă legenda lui Dracula pentru noi? Ca temă turistică mi se pare interesantă, dar reprezintă oare valorile românilor în măsura în care să fie ridicat la rang de simbol national si promovat ca imagine a României contemporane? M-as bucura să îmi explice si mie cineva ce putem arăta întregii lumi, astfel încât să uite de imaginile pe care le-au retinut în ultimii ani. Altfel, nu văd de ce s-ar bucura unele popoare europene să primească în viata lor, în 2007, o grămadă de vampiri, aurolaci si mineri.
(Mădălin Ionescu,
madalin_ionescu@yahoo.com )

Gând
România este o tară pe care cu cât o cunosti mai bine, cu atât o întelegi mai putin. (Jonathan Scheele)

Imagine

Banc
Se face un sondaj international de opinie pentru a se afla cine sunt cei mai buni din lume pentru a păstra secretul de serviciu.
O americancă este prima care îsi spune părerea:
- Sotul meu stie unde lucrez, dar nu stie cu ce mă ocup. Iar eu nu stiu nici unde lucrează si nici cu ce se ocupă. Eu nu duc acasă hârtii de la serviciu si nici el nu aduce acasă hârtii de la serviciu.
Vine rândul japonezului care spune:
- Eu si sotia mea lucrăm în acelasi birou, dar eu nu stiu cu ce se ocupă si nici ea nu stie cu ce mă ocup.
În sfârsit vine si rândul românului, care o spune pe aia dreaptă:
- Eu lucrez singur în birou. Nu stiu cu ce mă ocup. Dar nici nu mă interesează!

Recomandare de carte
Războiul lumilor (H. G. Wells)


Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea (
lucian.velea@lexica.ro )
Sponsor: Lexica (
www.lexica.ro )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Dacă îti place Răspândacul, nu uita să îti anunti si prietenii despre existenta sa.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.