Publicatie pentru minti spongioase
Impresii de călătorie
Eu nu
fotografiez si nu trasez personalitatea unui oras din câteva
linii esentiale si viguroase de cărbune, o surprind si o
reconstruiesc răbdător din amănunte, din puncte colorate. Nu
par să am o imagine bună de aproape, fiindcă mă pierd în
eruptia aceea de senzatii multicolore. Însă, cu cât mă îndepărtez,
ceea ce ochii mintii pierd din vedere, ochii sufletului văd mult
mai bine. Devin aidoma căutătorului de aur care uită muntii de
nisip cernuti în zadar, atunci când în sită se adeveresc grăuntii
râvniti...
Roma a fost primul oras care m-a făcut să mă gândesc, prin
analogie, la frumusetea oamenilor. La oamenii a căror frumusete
este fulminantă, te orbeste, apoi se consumă încet, roasă de
urâtenia lăuntrică. Si la frumusetea care devine vizibilă pe
masură ce creste încet si înfloreste. De fapt, Roma a fost
primul oras care m-a făcut să mă gândesc la oameni.
Călătoria mea prin cetatea eternă a început de la
Colosseum, din acel infernal sens giratoriu în care toată
suflarea orasului, cu varietatea ei de forme si culori, pare să
fie absorbită si malaxată. În contrast cu linistea profundă a
ruinelor din Pompei, care înghite orice sunet, cele din Roma
sunt ele însele înghitite de vuietul vietii contemporane, făcându-le
să se cutremure si să tusească, tuberculoase, bucăti din
pieptul lor milenar. Când oamenii pierd măsura lucrurilor,
natura, viata sau moartea însesi vin să-i echilibreze brutal,
peste întelegerea lor. Dacă Ana Blandiana a înteles sensul
compensator al proverbului "Tot răul e spre bine",
atunci când a citit un patetic apel pentru salvarea monumentelor
Romei, la descoperirea unui cancer al pietrei cauzat de poluare
si gazele de esapament, mie mi s-a revelat într-un mod tragic (din
păcate, devenit banal), printr-un accident de circulatie. De
dimineată, un motociclist fusese lovit si zăcea întins pe
carosabil, cu toate automobilele si motocicletele amutite în
jurul lui. Si oricât de tare mi s-a strâns inima, am înteles o
dată mai mult că viata nu este făcută din ani, nici măcar
din zile, ore sau minute, ci din clipe. Dar, mai ales, am înteles
că orasele sunt făcute nu din clădiri, ci din oameni. Si m-am
trezit la sfârsitul zilei, deja călătoare prin veacuri, visând
la diminetile devreme din Trastevere, la negustorii care lasă
usile deschise pentru a intra aerul si lumina, la brutarii frământând
pâinea, la tâmplarii lustruind lemnul cu ceară si la cizmarii
care pun tocuri la ghetele uzate... Murmurând, totusi, în inima
mea: "Roma, ah, Roma... înseamnă să asculti muzică de
orgă într-o catedrală barocă, dintr-o piată rococo, în
vecinătatea anticului Pantheon"...
(Silvia Velea, silvia_gh2002@yahoo.com )
Gând
Roma nu a fost construită într-o zi. (Jean de la Fontaine)
Imagine
Recomandare de carte
Renasterea în Italia (Robert Hole)
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!
Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea ( lucian.velea@lexica.ro )
Sponsori: Lexica ( www.lexica.ro ),
Mobiman ( www.mobiman.net )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse
pentru publicare sunt binevenite la raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la raspandacul.lexica.ro.