Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Impresii de călătorie
Eu nu fotografiez si nu trasez personalitatea unui oras din câteva linii esentiale si viguroase de cărbune, o surprind si o reconstruiesc răbdător din amănunte, din puncte colorate. Nu par să am o imagine bună de aproape, fiindcă mă pierd în eruptia aceea de senzatii multicolore. Însă, cu cât mă îndepărtez, ceea ce ochii mintii pierd din vedere, ochii sufletului văd mult mai bine. Devin aidoma căutătorului de aur care uită muntii de nisip cernuti în zadar, atunci când în sită se adeveresc grăuntii râvniti...
Roma a fost primul oras care m-a făcut să mă gândesc, prin analogie, la frumusetea oamenilor. La oamenii a căror frumusete este fulminantă, te orbeste, apoi se consumă încet, roasă de urâtenia lăuntrică. Si la frumusetea care devine vizibilă pe masură ce creste încet si înfloreste. De fapt, Roma a fost primul oras care m-a făcut să mă gândesc la oameni.
Călătoria mea prin cetatea eternă a început de la Colosseum, din acel infernal sens giratoriu în care toată suflarea orasului, cu varietatea ei de forme si culori, pare să fie absorbită si malaxată. În contrast cu linistea profundă a ruinelor din Pompei, care înghite orice sunet, cele din Roma sunt ele însele înghitite de vuietul vietii contemporane, făcându-le să se cutremure si să tusească, tuberculoase, bucăti din pieptul lor milenar. Când oamenii pierd măsura lucrurilor, natura, viata sau moartea însesi vin să-i echilibreze brutal, peste întelegerea lor. Dacă Ana Blandiana a înteles sensul compensator al proverbului "Tot răul e spre bine", atunci când a citit un patetic apel pentru salvarea monumentelor Romei, la descoperirea unui cancer al pietrei cauzat de poluare si gazele de esapament, mie mi s-a revelat într-un mod tragic (din păcate, devenit banal), printr-un accident de circulatie. De dimineată, un motociclist fusese lovit si zăcea întins pe carosabil, cu toate automobilele si motocicletele amutite în jurul lui. Si oricât de tare mi s-a strâns inima, am înteles o dată mai mult că viata nu este făcută din ani, nici măcar din zile, ore sau minute, ci din clipe. Dar, mai ales, am înteles că orasele sunt făcute nu din clădiri, ci din oameni. Si m-am trezit la sfârsitul zilei, deja călătoare prin veacuri, visând la diminetile devreme din Trastevere, la negustorii care lasă usile deschise pentru a intra aerul si lumina, la brutarii frământând pâinea, la tâmplarii lustruind lemnul cu ceară si la cizmarii care pun tocuri la ghetele uzate... Murmurând, totusi, în inima mea: "Roma, ah, Roma... înseamnă să asculti muzică de orgă într-o catedrală barocă, dintr-o piată rococo, în vecinătatea anticului Pantheon"...
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Roma nu a fost construită într-o zi. (Jean de la Fontaine)

Imagine

Recomandare de carte
Renasterea în Italia (Robert Hole)


Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea (
lucian.velea@lexica.ro )
Sponsori: Lexica (
www.lexica.ro ), Mobiman ( www.mobiman.net )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.