Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Calendar
8 septembrie - Nasterea Maicii Domnului

Impresii de călătorie
Cineva mi-a spus că folosesc călătoriile mele drept pretext pentru a povesti despre sentimente. Asta se întâmplă, poate, si din cauză că eu amestec lucrurile. Fiinta mea interioară nu este structurată inelar, asemenea trunchiului de copac. Eu trăiesc mai degrabă într-o liniste de pădure virgină, în care an după an se suprapun straturile de frunze. Unii oameni sunt siguri pe ceea ce gândesc si spun, fiindcă amintirile lor sunt substantiale. Ale mele, dimpotrivă, sunt mase plutitoare de senzatii; drept urmare, sunt mai usor de răscolit si influentat. Însă, tot spre deosebire de ei, lucrul acesta mă face mai curajoasă, mai permeabilă, mai cuprinzătoare. Eu nu selectez lucrurile din exterior, ci din interiorul lor...
Întâlnirea cu Assisi a avut asupra mea efectul unei străvechi formule a fericirii si a destinului. Nu vor rămâne, probabil, în amintirea mea arcadele impunătoare care sustin Basilica di San Francesco, nici străzile perfecte, cu multimi de flori atârnând din aplicele de pe ziduri, grădinile cu alei care adună fiecare fărâmă de lumină sau mirosul trandafirilor si al lemnului care se răspândeste în aer. Nici măcar sfiala care m-a cuprins la vederea lucrurilor personale ale Sfântului Francisc din micul muzeu. Ci sentimentul că alunec de pe un acoperis foarte înalt si foarte ud, atunci când mi-am început rugăciunea la mormântul său. Acolo am înteles că iubesc viata ca pelerinaj spre mine însămi, spre oameni si spre Dumnezeu. Altfel nu m-as putea trezi în fiecare dimineată, dacă asta nu ar însemna să-mi iau "toiagul" si să merg mai departe. Uneori merg fără să am nici o idee încotro mă îndrept, dar când sensul unui lucru mi se revelează, atunci stiu că sunt pe drumul cel bun. Curajul mi-l trag din convingerea că prin viată trebuie să plutesc, nu să mă agăt de ea cu amândouă mâinile, că lucrurile trebuie acceptate ca atare si că doar pe mine am puterea să mă schimb.
M-am întrebat ce anume doresc oamenii de la mine si nu stiu cum sau nu pot să îmi ceară prin viu grai. Posibil să nu stiu niciodată. Posibil să nu le dăruiesc niciodată. Lucrul acesta nu mă mai îngrijorează. Îmi aduc aminte de o replică din filmul Destinul pensulei, în care personajul Vermeer îl întreabă pe brutar: "La ce bun să fac tablouri. Ce nevoie mai are lumea de încă un chip pictat pe pânză?". La care brutarul răspunde: "Lumea n-a stiut niciodată de ce are nevoie. Noi îi dăm ce avem, eu pâine, tu tablouri."
Nu vreau ca lumea mea să fie alcatuită dintr-un sir de cortine care cad succesiv, lăsându-mă singură pe scena propriei mele vieti. Nu roluri vreau eu, nu virtuti muncite din greu, ci să simt din adâncul inimii că viata mea se supune lui Dumnezeu. Vreau să mă descopăr în mod natural, spontan, să trăiesc bucuriile si suferintele în sine, fără să le raportez necontenit la greselile trecute si la năzuintele viitoare. Vreau să cunosc lumea asa cum este, nu prin lentilele nevointelor mele!
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Trebuie sa începi prin a face ceea ce este necesar, apoi ceea ce este posibil, si deodată te vei pomeni realizând imposibilul. (Sfântul Francisc din Assisi)

Imagine


Mormântul Sfântului Francisc din Assisi

Recomandare de carte
Sfântul Francisc din Assisi (Jacques Le Goff)


Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea (
lucian.velea@lexica.ro )
Sponsori: Lexica (
www.lexica.ro ), Mobiman ( www.mobiman.net )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.