Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Editorial
Cineva mi-a propus ca subiect "fostele iubiri". Mi-a plăcut provocarea. Am să încerc să scriu despre una dintre aceste foste iubiri, cea care m-a ajutat să mă maturizez în dragoste.
Dacă as fi fost pe de-a-ntregul sinceră, probabil că acea relatie ar fi durat mult, mult mai putin. Însă nu-mi place să plec din viata nimănui trântind usa. Voiam să mă furisez afară, în liniste. Să alunec din strânsoarea mâinii lui si în fiecare zi să ne trezim cu mai putin din prezenta celuilalt, până când dispăream cu totul, ca niste vise neîntelese în lumina diminetii. Există un timp al mărturisirilor pe care eu îl intuiesc si care poate să nu fie acelasi cu cel socotit de altcineva. Nu eram pregătită să renunt la el. Mi-era greu să părăsesc acel teritoriu, desi îngust, pe care ne întâlneam si care ne apartinea amândorura. Stiu, asta se numeste "compatibilitate partială", dar sentimentul împlinirii era atât de puternic si profund, încât mă seducea mereu.
Mă tot iscodesc: m-am prefăcut vreodată? Nu, fiindcă desi nu mi-am exprimat verbal nemultumirea, dezamăgirea, surpriza neplăcută, întotdeauna le-am manifestat involuntar, non-verbal (îmi feream privirea sau lăsam să se citească în ea o dezaprobare tristă si blândă, tonul devenea grav sau prelungeam momentele de tăcere). Îmi amintesc foarte bine de această atitudine automată de rezervă, de distantare bruscă si de observare mai atentă a celuilalt. Nu mi-am reprimat pe loc trăirea emotională, am preferat s-o ascund repede sub haină, să-mi dau timp s-o verific. M-am temut mereu de afectivitatea mea instabilă, contradictorie, cel mai adesea brutală. M-am temut să nu-mi slăbească puterea de judecată, să nu-mi fure stăpânirea de sine. De aceea nu i-am acordat credit. Am intuitie, dar am si ratiune. Adică am nevoie de dovezi. Impulsivitatea nu mi-a fost niciodată de ajutor, iar eu nu voiam să spun ceva necugetat. În plus, mai cred că inteligenta unei femei se măsoară mai ales în cât de bine poate să-si tină gura. Pentru o femeie nu este foarte greu să-si dea seama cum stau lucrurile, ci să ascundă asta. Să recunosti un adevăr care trebuie spus, de unul a cărui mărturisire (prematură, poate) răneste si înfurie, acesta este semn de inteligentă. Numai că, si în asta rezidă nesinceritatea mea, după momentul socului, mă comportam ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Săream gardul de fiecare dată, însă nu-l demolam, transformând orice relatie într-o cursă cu obstacole, din ce în ce mai istovitoare si demoralizatoare pentru mine, întrucât fiecare nou blocaj presupunea să reiau cursa de la început. Iar si iar... În urmă venea nenorocirea, conflictul dureros dintre sentimentele constiente si cele inconstiente. Am fost nesinceră pentru că am fost sinceră doar pe jumătate, comunicând doar partea bună a lucrurilor, nu si pe cea rea.
Ultima oara când ne-am întâlnit, amândoi aveam pe altcineva. Nu am mai acceptat să fac parte din viata lui, în nici un caz nu eu aveam să fiu aceea care-i tine viu "demonul fără de care am ajunge toti palizi ca sfintii". Dar eu? Dacă eu nu puneam punct legăturii cu el, cum reuseam să stabilesc relatii sănătoase cu alti bărbati, fără să le contaminez cu tot ceea ce reprezenta el în viata mea? A trebuit să dau dovadă de multă trezvie ca să nu rămân iarăsi precum Julieta după scena balconului.
Si totusi nici el, nici altcineva nu erau problema mea. Problema mea eram eu. Era bine că ajunsesem aici, era un început bun.
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Focul întăreste întotdeauna ceea ce nu poate distruge. (
Oscar Wilde)

Imagine

Banc
Doi miriapozi stăteau si se uitau la un poster ce reprezenta o damă cu niste picioare interminabile.
- Grozave picioare!, exclamă unul dintre ei.
- Da... dar cam putine...

Recomandare de carte
Adam si Eva (Liviu Rebreanu)


Comentează | Citeste stiri | Discută pe forum
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Caseta tehnică
Editor: Lucian Velea (
lucian.velea@lexica.ro )
Sponsori: Lexica (
www.lexica.ro ), Mobiman ( www.mobiman.net )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.