Publicatie pentru minti spongioase
Publicatie pentru minti spongioase
Editorial
Ar trebui să
stiu cine sunt, de fapt, ar trebui să stiu cine nu sunt. Ar
trebui să stiu ce nu am sau, mai bine zis, ar trebui să stiu ce
am. Aseară am simtit nevoia să-mi recitesc poeziile. A fost ca
un zbor, ca o rememorare de sine, însă fără amintiri. A fost
ca si când mi-as fi atins dorurile cele mai adânci, mângâind
parfumul din jurul unei flori... Uneori nu vreau decât să stau
în sinea mea, fără gânduri, fără dorinte, să nu caut în
lada cu comori nici măcar o fărâmă de piatră pretioasă ca să
o dăruiesc. Si vreau să scriu iarăsi poezie, dar nu pot să nu
mă gândesc că Dumnezeu mi-a dat poezia atunci când nu aveam
nimic altceva. Atunci când mi-era din ce în ce mai greu pe
lumea asta. Când mă simteam din ce în ce mai prigonită. Din
ce în ce mai tristă.
Ciudat, uneori am impresia că m-am născut tristă. Când îmi
amintesc de copilărie, cel mai adesea îmi vin în minte ochii
mei mari si încercănati de tristete. Am supravietuit datorită
tristetii. Am devenit fericită în urma tristetii. Tristetea mea
a făcut mereu tabula rasa. Tristetea mi-a redat
adeseori libertatea si nevoia de a o lua de la capăt. Am
acceptat totul de bună voie cu tristete. Tristetea mi-a fost
lumină când înaintam încetisor prin labirinturile întunecoase
ale vietii. Tristetea m-a făcut cumpătată si tot ea mi-a dat
curaj. Tristetea m-a ajutat să-mi înfrâng egoismul si să
iubesc neconditionat.
Am si multă bucurie. Nu întâmplător am scris pe cartea mea de
poezii că fericirea este pentru mine echilibrul perfect între
tristete si bucurie. Poate că nu întâmplător se spune despre
Hristos ca a fost văzut mai mult trist decât bucuros. Mai mult
plângând decât râzând. Poate că nu întâmplător se spune
în Kabala că Dumnezeu numără lacrimile femeilor, fiindcă ele
înteleg lumea mai bine...
(Silvia Velea, silvia_gh2002@yahoo.com )
Gând
Poezia e cântec de delfin. Nu orice ureche o poate percepe. (Valeriu
Butulescu)
Imagine
Banc
La spitalul de nebuni, un doctor vede pe unul dintre pacienti cu
un ciocan, dându-si peste degete. Curios, îl intreabă:
- Simti vreo plăcere?
- Da, când dau pe lângă.
Recomandare de carte
Luni de fiere (Pascal Bruckner)
Comentează | Citeste stiri | Discută pe forum
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai
departe!
Editor: Lucian Velea ( lucian.velea@lexica.ro )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse
pentru publicare sunt binevenite la raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la raspandacul.lexica.ro.