Publicatie pentru minti spongioase
Publicatie pentru minti spongioase
Editorial
În timpul în
care nu ne întâlnim prietenii avem impresia că viata lor stă
pe loc, ca manechinele într-un magazin universal; se opreste
exact în momentul în care ne-am despărtit de ei si se reia în
clipa în care îi regăsim. Doar viata noastră continuă, dar
urmată îndeaproape, ca de propria-i umbră, de acest timp mort
al prietenilor nostri. E firească si totusi ciudată nevoia
aceasta de continuitate. Ca să refaci o legătură cu un om pe
care nu l-ai mai văzut de mult, tragi din trecut capătul
firului în care s-a întrerupt si-l înnozi cu capătul în care
reîncepe, pe deasupra vietii tale dintre aceste două momente;
viată care se preface într-un strop de apă aninat de vârful
unei frunze. Va cădea, povară inutilă. Continuitatea este
realizată, plină de noduri grosolane, dar ce importantă are?!
În fiecare zi în care nu primim nici o veste de la prietenii nostri
cădem, putin câte putin, pradă ruinei. În fiecare zi jungla
se îndeasă între noi, împingându-ne si izolându-ne în adâncurile
sale. Degeaba mai facem salturi aidoma dropiei indiene, pentru a
fi văzuti de ei, fiindcă ierburile înalte si subtiri s-au
transformat deja în gigantice trunchiuri de copac. Stim că într-o
bună zi vom primi un semn de viată, dar timpul trece neîncetat.
Timpul poate să conserve si să sporească valoarea unui lucru,
dar poate să-l si distrugă sau să-l deprecieze. Desigur,
valoarea ar trebui să fie autonomă, să izvorască si să se răsfrângă
numai asupra lucrului respectiv; odată scos din el însusi, din
contextul existentei sale, el va fi supus timpului si timpurilor,
deci, în orice sens, se va denatura. Frumoasă idee,
dar pe noi ne omoară nevoia de continuitate.
Trăim pe un fond sonor de constructii prăbusindu-se, de poduri
năruindu-se, de trenuri străbătând în mare viteză si lăsând
în urmă frânturi de peisaje care dispar pe vecie, însă pe
care - desi nu ne mai leagă nimic de ele - ne încăpătânăm să
ni le amintim. Cu capul afară pe geam, privim în cele două
directii opuse, încercând astfel să înlocuim drumurile care
se surpă continuu pe urmele noastre si să le ranforsăm pe cele
pe care le vom străbate în curând. În depărtare, în ceea ce
numim viitor, se aude cântecul muncitoresc al sperantelor
noastre. Noi suntem clipa prezentă, goală, care se pierde pe
sine în asteptarea celei care va veni. Iar cea care trebuie să
vină vine, însă n-o mai recunoastem, devenind la rându-i clipă
prezentă, goală, în asteptarea altei clipe care va veni... N-au
decât oamenii să astepte să li se împlinească visele în
viitor. Eu prefer să-mi trăiesc visele ca pe singurul viitor
posibil.
(Silvia Velea, silvia_gh2002@yahoo.com )
Gând
Prietenii sunt acei oameni rari care te întreabă ce mai faci si
apoi asteaptă să audă răspunsul. (Ed Cunningham) [Citatepedia]
Imagine
Voi fi mort în curând
Copiii spun lucruri trăsnite
- Cum înveti să iubesti?
- Dacă vrei să înveti cum să iubesti cel mai bine, poti chiar
să începi cu un prieten care nu-ti place deloc.
Recomandare de carte
Mitul eternei reîntoarceri - arhetipuri si
repetare (Mircea Eliade)
Comentează | Citeste stiri | Discută pe forum
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai
departe!
Editor: Lucian Velea ( lucian.velea@lexica.ro )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse
pentru publicare sunt binevenite la raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la raspandacul.lexica.ro.