Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Editorial
Mă uit la TV si-mi dau seama că nu-s deosebit de perspicace. O tânără cu un superb decolteu încearcă să-mi dea indicii cum să câstig multi bani, dar eu nu mă prind. Mă ridic din cot pentru a vedea mai bine. Asadar, trebuie să pun literele în ordine si să descopăr un animal care este sotul vacii, nu dă lapte si are coarne. Literele sunt: OBU. Să mor na! Mă gândesc să iau o hârtie si un creion, dar ceva îmi sopteste că nici asa nu va fi mai simplu. Dau sonorul mai tare, fac liniste în casă - gura, băi! Io muncesc aici!!! - si încerc să mă concentrez adânc. OBU care nu dă lapte, sotul doamnei vaca. Am transpirat tot, domnisoara din spatele decolteului îmi reprosează că nu îmi doresc banii, ce-o să se facă ea cu atâtia bani, vrea să mi-i dea si eu nu vreau, nu mai poate să-i tină în mână de multi ce-s... Iar timpul trece. Îmi spune că nu mai am decât trei minute, două, unu'... Vă spun sincer că am auzit cum mi-au trosnit câteva sinapse, dar afurisitele de litere nu se ordonează cum trebuie. E jale! Îmi vine să plâng! Decolteul nu mă iartă si opreste cronometrul, s-au dus naibii banii! Îmi vine să mă zgârii pe ochi, dar faptul s-a consumat, sunt un... mi-as da un calificativ să mă doară, dar nu-mi vine nici unul în cap. Nu-s deosebit de perspicace, v-am spus. Ce mizerie!
(Alex "Baccilu" Vera,
alex.baccilu@softhome.net )

Gând
Un mileniu s-a scris cu pene de gâscă. Gâstele au merite mari în promovarea culturii. (Valeriu Butulescu)

Imagine


MÂNCATI MAI MULT PUI

Exercitiu de inspiratie
Vorbele mele sunt usor de înteles si usor de făptuit. Dar oamenii nu pot întelege si nu pot făptui. În cuvinte este continut principiul, iar în actiuni principalul. În măsura în care ei nu le cunosc, ei nu mă cunosc nici pe mine. Când mă cunosc putin, eu sunt scump. De aceea omul întelept seamănă cu cel care se îmbracă în tesături grosolane, dar poartă cu sine un jad.
(Lao Tzi)

Stiati că...
...steaua de mare nu are creier?


Comentează | Citeste stiri | Discută pe forum
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea ( lucian.velea@lexica.ro )
Sugestiile, comentariile, contributiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.