Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Calendar
24 februarie - Dragobetele

Ziua îndrăgostitilor în varianta traditională românească are diferite variatiuni în functie de zona tării, dar si puncte comune. Dragobete, fiul Dochiei, era considerat a fi o divinitate mitologică (cu rădăcini încă din neolitic), patron al tinerilor îndrăgostiti, ce poate fi asemuit cu zeitătile dragostei de la vechii greci si romani (Eros si Cupidon). E interesant de stiut cum se desfăsurau cândva evenimentele acestei zile. Încă de dimineata, tinerii, îmbrăcati în haine de sărbătoare, se întâlneau în centrul satului sau în fata bisericii si, dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase. Fetele strângeau viorele si tămâioasă, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Tot în această zi, femeile tinere si fetele strângeau zăpadă, din a cărei apă, prin topire, îsi făceau rezerve pentru a se spăla peste an, ca să rămână întotdeauna frumoase si iubite. Dragobete e si patron al bunei dispozitii, asa că flăcăii petreceau din plin si prin satele vecine, ca să le meargă bine peste vară. Din păcate, toate aceste traditii s-au pierdut în timp, fiind păstrate doar pe alocuri.

Gând
Traditia este o comuniune cu misterul istoriei. (N.A. Berdiaev) [
Citatepedia]

Imagine

Site
Din dragoste

Nu, nu este site-ul emisiunii cu acelasi nume. Este o colectie de versuri, citate, fotografii si povesti de dragoste, ca si multe altele pe aceeasi temă. Sunt disponibile si facilităti interactive, cum sunt forum si chat. Una peste alta, este un loc interesant pentru cei îndrăgostiti sau în căutarea iubirii. Un plus de inspiratie nu strică niciodată.
(Lucian Velea)

Întrebare
Cum se numeste în Franta sărutul frantuzesc?


Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!



Editor: Lucian Velea ( lucian.velea@lexica.ro )
Redactor: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com )
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
raspandacul.lexica.ro.