Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Editorial
As vrea să mai cobor în adâncul sufletului meu si să scriu despre ce văd acolo. Altădată, imersiunile astea îmi erau la îndemână si aveau un efect eliberator. Era ca si când mi-as fi dat întâlnire cu mine însămi. Partea proastă este că atunci mă luam în serios. Acum nu o mai fac, din păcate. Mă observ din exterior, nu mai acord încredere deplină nici unei dorinte, nici unei stări sufletesti. Dar nici nu mă mai pot însela că sunt cineva anume, distinct si diferit de Dumnezeu. Am cunoscut fericirea de a fi una cu El, de a fi una cu frunza de plop pe care o privesc prin geam, fără însă să mă identific cu ea, fără să trăiesc sau măcar să "presimt" viata ei. Am cunoscut fericirea de a nu avea nici un gând, nici o stare, nici o dorintă, de a fi culoarea albă ca amestec al tuturor culorilor, de a fi nemiscarea ca rezultat al celei mai înalte vibratii, de a fi linistea ca efect al celui mai asurzitor zgomot. Îmi amintesc de un fragment din "Heaven and Hell" (Vangelis), care îmi dă impresia traversării atmosferei, asemeni unei rachete, si iesind brusc în spatiul cosmic, plutind într-o liniste siderală, plină de o muzică cu adevărat nepământească - muzica sferelor. Înainte, nici măcar nu mă căutam pe mine însămi, mă lăsam doar unduită de curentii sensibilitătii mele si cântam această stare de a trăi. Dar nici ce fac eu acum nu cred că este bine: parcă as fi un cerber, la poarta mintii si a inimii mele.
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Eu sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. (
Mircea Cărtărescu)

Imagine

Copiii spun lucruri trăsnite
- De ce se bat potcoave cailor?
- Calului i se bat potcoave, pentru ca potcoavele sunt mai usoare decât calul si ele merg mai repede decât calul.

Banc
Într-un spital, doctorul face o vizită. Toti se agită, doar unul era linistit. Doctorul se duce si-l întrebă:
- Ce faci?
- Scriu o scrisoare.
- Cui?
- Mie.
- Cum, tie?!
- Da, mie.
- Si ce scrie în ea?
- Nu stiu, că mâine o primesc.

Recomandare de carte
La răsărit de Eden (John Steinbeck) [BookBlog]


Comentează | Discută pe forum | Citeste stiri | Acum un an
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!



Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.