Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0351/16.06.2006 | ISSN 1842-2195

Editorial
Gradul de tolerantă al oamenilor este foarte scăzut. Pe zi ce trece devenim tot mai acizi, nemultumiti de absolut orice si cu o disponibilitate extrem de ridicată de a judeca oamenii în functie de etaloanele personale. Nici o clipă nu ne punem problema că ceilalti sunt diferiti, că au alt sistem de valori si altă mentalitate. Nu realizăm că prin acest comportament ucidem sperante, înăbusim în fasă diversitatea din dorinta de uniformizare. Ne comportăm de parcă am fi Dumnezeu care detine adevărul absolut, începem să etichetăm oamenii si de multe ori aruncăm si cu pietre. Când recurgi la violentă ca să-ti impui punctul de vedere, nu faci decât să dărâmi orice urmă de om din tine. Interesant este că ne arogăm niste drepturi care nu ne apartin, care în loc să ne înalte pe scara spirituală, ne coboară la nivel de animalitate. Cu ce drept îi judecăm pe ceilalti? Chiar si perfect fiind, tot nu ai dreptul să condamni alte persoane. Ne proiectăm propriile idealuri în lumea exterioară si dacă se iveste cea mai mică neconcordantă, începem lupta. Trist si revoltător în acelasi timp, ca după mii de ani, să vezi cât de insignifiantă e evolutia la nivel spiritual. E mai degrabă un regres.
(Adriana Udres,
audres@aisb.ro )

Gând
A te judeca pe tine însuti este mult mai greu decât a-i judeca pe altii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că esti într-adevăr un om întelept. (
Antoine de Saint-Exupery)

Imagine

Calendar
16 iunie 1313 - s-a născut Giovanni Boccaccio

Umanist si scriitor renascentist italian, Boccaccio a trăit între 1313-1375. A rămas în istorie în special prin povestirile sale reunite sub titlul "Decameronul". Povestirile sunt variate, pline de umor si îndrăzneală, tintind moravurile vremurilor. Cartea a fost considerată scandaloasă si periculoasă de către puritani, dar si-a croit drum prin istorie, în prezent fiind considerată o capodoperă.

Banc
Un tip se duce la doctor si cere un tratament pentru reumatism. Nemultumit că a primit numai medicamente, îl întreabă pe doctor:
- Nu mai sunt si alte tratamente pentru reumatism, domn' doctor?
- Ba da, ar mai fi si împachetările cu nămol...
- Si ajută la ceva?
- Nu, dar te obisnuiesc cu pământul...

Întrebare
De ce oamenii care stiu cel mai putin vorbesc cel mai tare?


Comentează | Discută pe forum | Citeste stiri | Acum un an
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!



Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.