Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0355/22.06.2006 | ISSN 1842-2195

Editorial
Cei mai multi dintre noi am trăit o dragoste neîmpărtăsită sau împărtăsită până la un moment dat, când unul dintre parteneri a ales să se desprindă, lăsându-l pe celălalt îndurerat. De ce îndurerat? Fiindcă majoritatea dintre noi avem o viziune egoistă asupra iubirii. Considerăm că sotul/sotia, iubitul/iubita nu sunt "aproapele" nostru, fiindcă ei sunt "parte din noi", pentru că "ne apartin". De unde si până unde? Asa cum ne apartin bratele sau picioarele? Asa cum ne apartin obiectele personale? Asa cum ne apartinem nouă însine? Atunci, dacă pentru ei "facem totul", "le dăm totul", cum se face că într-o bună zi aleg să ne părăsească, lăsându-ne îndurerati? Cum poate ceva care este parte din noi să ne părăsească? Acest lucru n-ar trebui să ne dovedească, de fapt, că partenerul nostru este în fond o persoană diferită de noi, distinctă, care doar ne satisface nevoia de intimitate fizică si sufletească cu un alt om?
Să gândim logic. Cândva, sotul/sotia, iubitul/iubita au fost în categoria "aproapelui", atunci când ei erau "necunoscuti". Când au încetat ei să mai fie aproapele nostru? După ce i-am "însfăcat", după ce am pus stăpânire pe ei, după ce i-am a-similat în si cu noi însine? Atunci de ce ne mirăm că ei nu se mai regăsesc pe ei însisi, se răzvrătesc si pleacă? Nimeni nu se poate dezvolta în alt om, nimeni nu acceptă de bunăvoie să se transforme într-un mutant. Nimeni nu vrea totul de la nimeni. Nu este nevoie să eviscerezi si să te lasi eviscerat de altcineva, ca să ne putem iubi. Nu este nevoie si mai ales nu este voie.
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
Căsătoria e o loterie; ea presupune o întelegere perfectă; o legătură absolută si durabilă între două fiinte care continuă totusi să ducă o existentă psihologică separată. (Marie-Anne Desmarest) [
Citatepedia]

Imagine

Copiii spun lucruri trăsnite
- Ce este iubirea?
- Iubirea este atunci când mămica îi dă lui taticu cea mai bună bucată din friptura de pui.

Banc
După câteva luni pe la Paris, Ion vine acasă să-si vadă familia. Dimineată, Maria, nevastă iubitoare, îi spune:
- Uite, Ioane, eu fac curat în casă si tu te duci să mulgi vaca.
- Nu pot, Marie...
- De ce, Ioane?
- Îmi repugnă...

Recomandare de carte
Despre îngeri (Andrei Plesu) [BookBlog]


Comentează | Discută pe forum | Citeste stiri | Acum un an
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!



Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.