Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0495/04.01.2007 | ISSN 1842-2195

Viata pe internet
Prezentare
Cuprins
Comandă cartea

Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum

Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Poezii recente
Adaugă un citat

Preferate
Linkuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate

Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc

Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki

Editorial
În viata fiecăruia dintre noi se întâmplă "minuni". Unele ne marchează pe loc, pe altele le uităm, dacă nu vedem imediat semnificatia lor sau impresia este umbrită de spaimă sau un alt sentiment mai puternic. Cele mai multe se petrec sub forma unei viziuni, a unui vis sau a unei întâmplări neobisnuite, pe care le povestim la nesfârsit. Acul fin al repovestirii sapă adânc în memoria noastră un cântec al cărui înteles se pierde continuu în inflexiunile vocii, în nuantele cuvintelor, acoperind impresiile succesive cu un verni pentru icoane. În cele din urmă, începem să ne simtim asemeni unui ghid într-o casă memorială. Am încercat de câteva ori acest sentiment greu de îndurat, de a-mi privi propriile trăiri sau "minuni" ca pe simple imagini pictate în cuvinte, mereu retusate de privirile ascultătorilor: un pic de rosu aici, la scena asta, pentru îndoiala ta, un pic de galben strălucitor dincoace, pentru mirarea lui, un pic de verde acolo, pentru întelegerea ei spirituală, un pic de negru dincolo pentru neîncredere... Dar sunt minuni simple, nespectaculoase, pe care nu le înregistrăm ca atare, sunt întâmplări de viată de o formidabilă naturalete, cum ar fi dragostea unui om pentru un câine, cum ar fi devotamentul unui câine pentru un om. O astfel de minune vreau să vă povestesc, o singură dată, asa cum mi-o amintesc, fără să stiu sigur, ca în orice minune, dacă faptele s-au petrecut întocmai.
Era într-o vară, eu si un prieten am plecat într-o excursie de o zi în Piatra Mare. Fără să cunoastem traseele, l-am ales la urcare pe cel care trecea pe la Pestera de Gheată. Desi în duminica aceea era plin de turisti, n-am întâlnit niciun om pe acest traseu. Ascensiunea se făcea direct prin inima pădurii, marcajele erau pictate din copac în copac, iar în unele locuri desisul era asa de mare, încât ne croiam drum cu bratele. Teama noastră a atins paroxismul când un cabanier ne-a spus că acest drum este plin de zmeuris, iar tiganii îsi fac propriile lor marcaje, ca să regăsească mai usor locurile de cules. De la zmeură gândul ne-a dus fără ezitare la ursi. Cum, în unele locuri, nu vedeam poteca în fata noastră din cauza vegetatiei, nu ne-ar fi mirat să dăm nas în nas cu vreunul. Înspăimântati de-a binelea, am iutit pasul. La un moment dat, când eu n-am mai putut să merg din cauza efortului, a răsărit de nu stiu unde un câine alb. Eu m-am speriat, dar prietenul meu a început să-l ademenească cu vorbe. Însă câinele se oprise în spatele meu si astepta răbdător să mă urnesc din loc. Când mă opream eu se oprea si el exact în spatele meu si se uita vigilent în jur. Altădată o lua înainte si se oprea în raza privirii mele, asteptând să urc. Uneori, dispărea în goană în vreun desis, mârâind, si se întoarcea după un timp la noi. Ne-a condus asa câteva ceasuri, până am iesit pe pajistea alpină. Când ne-am uitat după el ca să-i dăm ceva de mâncare, câinele dispăruse. Nu l-am mai văzut de atunci. Desigur, ne-am spus, era câinele cabanierului de pe traseu, probabil că însotise multi turisti prin pădure, alungând ursii. Probabil că n-am fi întâlnit ursi oricum, iar frica noastră era absurdă, altfel n-ar fi fost marcat pe acolo un traseu turistic. Probabil... Si cu toate astea, nu-mi iese din minte un desen văzut în copilărie, într-o carte de rugăciuni pentru copii, în care o fetită si un băiat se jucau pe marginea unei prăpastii. Lângă fetită era un câine alb, iar în spatele lor un înger păzitor cu bratele întinse spre ea...
(Silvia Velea,
silvia_gh2002@yahoo.com )

Gând
A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la "bună ziua".
(Andrei Plesu)

Imagine

Copiii spun lucruri trăsnite
Dragă Dumnezeu,
Chiar esti invizibil sau e doar un truc?

Banc
Un bărbat dă să traverseze strada, când aude o voce suavă în spatele lui:
- Nu traversa!
Omul nu traversează si asistă la un accident groaznic. Un autobuz trece pe rosu, omorând toti pietonii. Ajunge omul la gară, dă să cumpere un bilet pentru tren, aceeasi voce:
- Nu cumpăra bilet la trenul ăsta!
Omul nu cumpără, iar a doua zi află că trenul a deraiat si au murit toti călătorii.
- Doamne, spuse el cu voce tare, îti multumesc că ai grijă de mine!
- Nu este Domnul, sopteste vocea suavă, sunt eu, îngerul tău păzitor!
- Îngerul meu păzitor? se miră omul. Oh, tare mult mi-as dori să te văd, nu ai putea să te transformi într-un fluture?
Un fluture vine si se asază în palma omului. Dintr-o miscare, omul striveste în pumn fluturasul, scrâsnind printre dinti:
- Unde naiba ai fost când m-am însurat?

Raftul cu cărti
Jurnalul unui mag [2006] de Paulo Coelho
De ce iubim femeile? [2004] de Mircea Cărtărescu
Vicontele de Bragelone (1+2+3+4) [2005] de Alexandre Dumas
Un veac de singurătate [2005] de Gabriel Garcia Marquez
Adulter [2006] de Nora Roberts

Am învătat din filme
Dacă trebuie să dezamorsezi o bombă, nu ai de ce să-ti faci griji, întotdeauna vei alege corect firul care trebuie tăiat.

Interactiv
Comentează | Discută pe forum | Citeste stiri | Programul TV | Acum un an


Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.