Publicatie pentru minti spongioase
Publicatie pentru minti spongioase
Nr. 0495/04.01.2007 | ISSN 1842-2195
Viata pe internet
Prezentare
Cuprins
Comandă cartea
Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum
Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Poezii recente
Adaugă un citat
Preferate
Linkuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate
Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc
Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki
Editorial
În viata
fiecăruia dintre noi se întâmplă "minuni". Unele ne
marchează pe loc, pe altele le uităm, dacă nu vedem imediat
semnificatia lor sau impresia este umbrită de spaimă sau un alt
sentiment mai puternic. Cele mai multe se petrec sub forma unei
viziuni, a unui vis sau a unei întâmplări neobisnuite, pe care
le povestim la nesfârsit. Acul fin al repovestirii sapă adânc
în memoria noastră un cântec al cărui înteles se pierde
continuu în inflexiunile vocii, în nuantele cuvintelor,
acoperind impresiile succesive cu un verni pentru icoane. În
cele din urmă, începem să ne simtim asemeni unui ghid într-o
casă memorială. Am încercat de câteva ori acest sentiment
greu de îndurat, de a-mi privi propriile trăiri sau "minuni"
ca pe simple imagini pictate în cuvinte, mereu retusate de
privirile ascultătorilor: un pic de rosu aici, la scena asta,
pentru îndoiala ta, un pic de galben strălucitor dincoace,
pentru mirarea lui, un pic de verde acolo, pentru întelegerea ei
spirituală, un pic de negru dincolo pentru neîncredere... Dar
sunt minuni simple, nespectaculoase, pe care nu le înregistrăm
ca atare, sunt întâmplări de viată de o formidabilă
naturalete, cum ar fi dragostea unui om pentru un câine, cum ar
fi devotamentul unui câine pentru un om. O astfel de minune
vreau să vă povestesc, o singură dată, asa cum mi-o amintesc,
fără să stiu sigur, ca în orice minune, dacă faptele s-au
petrecut întocmai.
Era într-o vară, eu si un prieten am plecat într-o excursie de
o zi în Piatra Mare. Fără să cunoastem traseele, l-am ales la
urcare pe cel care trecea pe la Pestera de Gheată. Desi în
duminica aceea era plin de turisti, n-am întâlnit niciun om pe
acest traseu. Ascensiunea se făcea direct prin inima pădurii,
marcajele erau pictate din copac în copac, iar în unele locuri
desisul era asa de mare, încât ne croiam drum cu bratele. Teama
noastră a atins paroxismul când un cabanier ne-a spus că acest
drum este plin de zmeuris, iar tiganii îsi fac propriile lor
marcaje, ca să regăsească mai usor locurile de cules. De la
zmeură gândul ne-a dus fără ezitare la ursi. Cum, în unele
locuri, nu vedeam poteca în fata noastră din cauza vegetatiei,
nu ne-ar fi mirat să dăm nas în nas cu vreunul.
Înspăimântati de-a binelea, am iutit pasul. La un moment dat,
când eu n-am mai putut să merg din cauza efortului, a răsărit
de nu stiu unde un câine alb. Eu m-am speriat, dar prietenul meu
a început să-l ademenească cu vorbe. Însă câinele se oprise
în spatele meu si astepta răbdător să mă urnesc din loc.
Când mă opream eu se oprea si el exact în spatele meu si se
uita vigilent în jur. Altădată o lua înainte si se oprea în
raza privirii mele, asteptând să urc. Uneori, dispărea în
goană în vreun desis, mârâind, si se întoarcea după un timp
la noi. Ne-a condus asa câteva ceasuri, până am iesit pe
pajistea alpină. Când ne-am uitat după el ca să-i dăm ceva
de mâncare, câinele dispăruse. Nu l-am mai văzut de atunci.
Desigur, ne-am spus, era câinele cabanierului de pe traseu,
probabil că însotise multi turisti prin pădure, alungând
ursii. Probabil că n-am fi întâlnit ursi oricum, iar frica
noastră era absurdă, altfel n-ar fi fost marcat pe acolo un
traseu turistic. Probabil... Si cu toate astea, nu-mi iese din
minte un desen văzut în copilărie, într-o carte de rugăciuni
pentru copii, în care o fetită si un băiat se jucau pe
marginea unei prăpastii. Lângă fetită era un câine alb, iar
în spatele lor un înger păzitor cu bratele întinse spre ea...
(Silvia Velea, silvia_gh2002@yahoo.com )
Gând
A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de
neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu
răspund la "bună ziua".
(Andrei Plesu)
Imagine
Copiii spun lucruri trăsnite
Dragă Dumnezeu,
Chiar esti invizibil sau e doar un truc?
Banc
Un bărbat dă să traverseze strada, când aude o voce suavă
în spatele lui:
- Nu traversa!
Omul nu traversează si asistă la un accident groaznic. Un
autobuz trece pe rosu, omorând toti pietonii. Ajunge omul la
gară, dă să cumpere un bilet pentru tren, aceeasi voce:
- Nu cumpăra bilet la trenul ăsta!
Omul nu cumpără, iar a doua zi află că trenul a deraiat si au
murit toti călătorii.
- Doamne, spuse el cu voce tare, îti multumesc că ai grijă de
mine!
- Nu este Domnul, sopteste vocea suavă, sunt eu, îngerul tău
păzitor!
- Îngerul meu păzitor? se miră omul. Oh, tare mult mi-as dori
să te văd, nu ai putea să te transformi într-un fluture?
Un fluture vine si se asază în palma omului. Dintr-o miscare,
omul striveste în pumn fluturasul, scrâsnind printre dinti:
- Unde naiba ai fost când m-am însurat?
Raftul cu cărti
Jurnalul
unui mag [2006] de Paulo Coelho
De ce
iubim femeile? [2004] de Mircea Cărtărescu
Vicontele
de Bragelone (1+2+3+4) [2005] de Alexandre Dumas
Un
veac de singurătate [2005] de Gabriel Garcia Marquez
Adulter [2006] de Nora Roberts
Am învătat din filme
Dacă trebuie să dezamorsezi o bombă, nu ai de ce să-ti faci
griji, întotdeauna vei alege corect firul care trebuie tăiat.
Interactiv
Comentează | Discută pe forum
| Citeste stiri | Programul TV | Acum un an
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!
Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile.
Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt
binevenite la raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la www.raspandacul.net.