Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0519/07.02.2007 | ISSN 1842-2195

Viata pe internet
Prezentare
Cuprins
Comandă cartea

Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum

Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Poezii recente
Adaugă un citat

Preferate
Linkuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate

Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc

Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki

Editorial
Între rational si irational, între cerebral si emotional, între materialist si mistic, pare să existe o confruntare perpetuă, de când s-au inventat aceste dihotomii. Gândirea lumii de azi, influentată puternic de logica aristoteliană, duală, si bazată pe stiinta si mentalitatea epocii contemporane, are o multime de principii opuse între care caută o solutie, o victorie a binelui asupra răului, a logicii asupra lipsei de logică, a ceea ce pare superior fată de ceea ce pare inferior. Asemenea dualităti sunt, totusi, criterii temporare de judecare a realitătii. Lucruri care ieri păreau firesti, azi sunt considerate primitive sau depăsite. Lucruri care azi par firesti, mâine vor părea rudimentare, ignorante chiar.
Ele sunt prezente în viata fiecăruia, indiferent de atitudinea noastră fată de ele. Contează doar cum le tratăm, cum stim să le valorificăm. Simpla respingere a unor lucruri doar pe baza unei mentalităti de moment nu este cea mai înteleaptă decizie. Cel mult ne face să ne simtim mai împăcati cu gândul că am luat o decizie de "bun-simt" sau "desteaptă" în conditiile actuale, dacă decizia noastră coincide cu un curent majoritar al gândirii populare, dar care poate fi si mediocră din anumite puncte de vedere mai înalte, si în consecintă poate avea doar rezultate mediocre în viata noastră.
Dacă suntem sinceri cu noi însine, putem observa că avem destule momente în care luăm decizii irationale, cu toată aparenta noastră aderare la ratiune si la normele comune din ziua de azi. Când un mare fotbalist, o celebritate, dă cu pumnul în geamurile vestiarului, enervat de felul în care a decurs meciul său, si îsi atrage astfel nu doar critici de presă, ci si sanctiuni profesionale, acesta este un gest irational, pur emotional, care nu-i lasă nici un fel de loc pentru scuze rationale. Omul si-o face cu mâna lui, dar de fapt cu mintea si inima lui, si trăieste la toate aceste niveluri din care altii văd doar cât le permit ochii lor. Adevărul este că nu contează cât văd altii, ci cât vedem noi însine din ceea ce facem cu viata noastră. Dacă noi însine suntem orbi, e firesc să dăm în gropi.
(Adrian Mîndrută-Tănăsescu,
adim.astrele.ro )

Gând
Fiintele umane sunt singurele creaturi capabile să se comporte irational în numele ratiunii.
(Ashley Montagu)

Imagine

Calendar
7 februarie 1812 - s-a născut Charles Dickens

Pe numele său complet Charles John Huffam Dickens, marele romancier englez s-a născut în Portsmouth, într-o familie care făcea parte din nobilimea de mijloc. A beneficiat de o educatie bună, însă după moartea prematură a tatălui, familia a ajuns la închisoarea datornicilor. De la 12 ani, Dickens a muncit zece ore pe zi într-o fabrică de cremă de ghete. Din 1827 a început să lucreze ca functionar într-un birou de avocatură, având sansa să ajungă avocat, însă nu i-a plăcut această profesie. A devenit apoi ziarist, continuând să scrie articole toată viata. A început să publice colectii de articole si impresii de călătorie. Fiind foarte bine primite de public, a continuat să scrie cărti, în special romane, printre care "Oliver Twist", "David Copperfield", "Great Expectations". A încetat din viată pe 9 iunie 1870, în urma unui atac de cord.

Banc
La o casă de nebuni era o celulă de "furiosi", care băteau toti paznicii până îi trimiteau direct la urgentă. Toti solizii angajati au pătit la fel, până când au angajat un schilod, căruia nu-i dădeau nici 10 minute de viată printre nebuni. După 2 zile, conducerea spitalului a venit să vadă ce se întâmplă. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că nebunii erau plini de vânătăi pe fată si cu capul spart. L-au întrebat pe noul paznic:
- Cum ai reusit, dom'le?
- Simplu. Am tras cu cretă o linie pe dusumea si le-am spus că le dau drumul dacă pot să treacă pe sub ea.

Raftul cu cărti
Relatia psihologică cu copilul tău [2006] de Mihaela Minulescu
Cartea gesturilor [2005] de Peter Collett
Teste de inteligentă si psihometrice [2005] de Philip Carter
Eficienta în 7 trepte sau un abecedar al întelepciunii [2005] de Stephen R. Covey
Psihologia persuasiunii [2005] de Robert B. Cialdini

Altfel de dictionar
sifon = apă cu nervi

Interactiv
Comentează | Discută pe forum | Citeste stiri | Programul TV | Acum un an


Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.