Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0573/24.04.2007 | ISSN 1842-2195

Jurnal columbian
Preferate
Linkuri preferate
Fluxuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate

Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki

Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Poezii recente
Adaugă un citat

Am căutat în dictionar cuvântul "macho": vine din latinescul "masculus", macho fiind un organism din regnul animal sau vegetal care are organe reproductive masculine; nu se foloseste pentru oameni! Cu toate acestea, macho defineste un anumit tip de comportament, iar aici, în Columbia, se spune că un bărbat poate fi macho, dar asta e în regulă atâta timp cât nu e machisto. Un macho machisto va considera firesc să umilească femeile, în timp ce a fi macho e o calitate căutată. De ce să nu recunoastem, un "latino" trebuie să fie si macho, face parte din farmecul lui. Un macho va veni la fereastra iubitei lui cu o trupă de mariachis (cântăreti mexicani) pentru a-i oferi o serenadă. În viziunea mea, serenadele erau oferite de cavaleri domnitelor care-i urmăreau înfrigurate de după ferestre, dar aici am asistat la o serenadă oferită pe plajă. Trupele de cântăreti mexicani sunt foarte la modă, ceea ce-mi aminteste de anii '60, în care, la noi, era în vogă "stilul mexican", iar tatăl meu si-a jucat atât de bine rolul de mexican chipes, cu început de mustată, încât mama mea s-a îndrăgostit de el.
Un macho machisto îsi va "supraveghea" familia de la distantă, fără a interveni prea mult, ocupat fiind cu fericirea proprie. Am vizitat recent "Termales los Vulcanes", în Mancheta, un fel de saună naturală, unde piscinele sunt pline de apă caldă ce vine din pământ. În una dintre piscine, un tată de familie primea "omagiile" membrilor familiei, precum un rege. Sotia îi aducea sucuri răcoritoare, copiii dulciuri, iar el supraveghea totul fără nici o vorbă si fără a-si schimba locul. Nu era voie să duci alimente sau băuturi în piscină, dar regulile sunt pentru altii, nu?
Am ascultat apoi o poveste, spusă de una dintre lucrătoarele din statiune. Unii bărbati îsi aduc familia într-o duminică în statiune si asteaptă să fie serviti după cum (cred ei) li se cuvine de către sotie sau copii, iar după nici două săptămâni revin în acelasi loc cu altă femeie, pe care o servesc ei, nespus de amabili. Ceea ce m-a făcut să cred că macho si machisto pot fi două fete ale aceleiasi monede.
(Corina Suciu,
corina_64@hotmail.com )
 
Gând
Sunt de acord cu obiceiul care spune că bărbatul trebuie să sărute mâna femeii când o întâlneste prima dată. De undeva tot trebuie să înceapă...
(Sacha Guitry)
 
Imagine
 
Interesant
Femelele liliecilor cu cap în formă de ciocan sunt atrase de trompeta metalică asurzitoare a masculilor. Cei care cântă cel mai tare sunt irezistibili. Această tehnică a dus la dezvoltarea unui laringe masiv, care ocupă aproape tot pieptul masculului. Aerul trece prin nas, amplificând tipătul si ajutându-l pe liliac să-si "claxoneze" vecinii în timp ce stă atârnat cu capul în jos, deasupra cursurilor de apă ce traversează pădurile tropicale din Vestul Africii. Femelele zboară de colo-colo si ascultă. Dacă vreuna zboară prin fata unui "trompetist", acesta îsi amplifică sunetul. În cele din urmă, îsi alege ca pereche pe masculul care i se pare cel mai "melodios".
 
Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc

Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum

Viata pe internet
Prezentare
Cuprins
Comandă cartea

Banc
Două prietene stau de vorba. Una, mai inocentă, întreabă:
- Dragă, ce este un bărbat "foarte macho". Aud des expresia asta.
- A, răspunse cealaltă, este un bărbat care, dacă la momentul oportun nu face fată în pat, te întreabă: "Draga mea, ai des astfel de probleme?"
 
Raftul cu cărti
Mici imfamii [2004] de Carmen Posadas
Omul pierdut [2004] de Ramon Gomez de la Serna
Pornografie [2007] de Gombrowicz Witold
Speranta [2007] de Andre Malraux
Fascinatia cuvintelor [2006] de Julio Cortazar, Omar Prego Gadea
 
Perle
Si când Petre o văzu pe Nadina dezbrăcată, îl gâdilă în tălpi.
 
Interactiv
Comentează - spune ce crezi despre numărul curent
Forum - discută cu ceilalti tot ce doresti
Stiri - citeste noutăti pe diferite subiecte
Programul TV - toate posturile la un loc
Acum un an - salt instant în arhivă

Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactori: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com), Corina Suciu (corina_64@hotmail.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.