Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 0932/08.09.2008 | ISSN 1842-2195

Editorial
Preferate
Linkuri preferate
Fluxuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate

Galeria de artă
Vezi blog
Vezi albume

Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki
Vezi blog

Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Versuri recente
Adaugă un citat

Verbul a zbura are o arie largă de utilizare, putându-se referi la păsări si insecte - a plana si a se misca în aer cu ajutorul aripilor, sau la lucruri - a pluti în aer purtat de vânt sau a fi azvârlit/lansat cu putere. În registru figurat, verbul se poate referi la străbaterea unor spatii mari cu repeziciune, sau la timpul care se scurge repede, dar si la cea mai mare viteză cunoscută vreodată, cea a gândului. Dincolo de zborul "ca vântul si ca gândul", pe care cei de demult si l-au închipuit împlinindu-se în basme, omul a reusit să se apropie de înalt cu ajutorul aparatelor "mai grele ca aerul", ce păreau - într-un anumit moment al evolutiei umanitătii - să sfideze toate legile fizicii si si ale bunului-simt. Ideea de zbor al oamenilor se asimilează, astăzi, unei călătorii cu avionul sau cu racheta spatială, iar trăirea acestora trebuie să fie cu adevărat miraculoasă.
În vacanta aceasta am zburat pentru prima dată cu avionul, desi am o vârstă "respectabilă", dar dacă le-as fi trăit pe toate până acum, mai aveam doar amintiri de depănat si nimic altceva de experimentat si de bucurat. Uneori mi se pare că, în aceeasi măsură în care ar fi trebuit să lupt pentru a-mi prelungi în timp copilăria, tot astfel ar trebui să amân cât mai mult în viata mea anumite experiente, până când voi fi pregătită sufleteste să le simt din plin si să le apreciez, fără ca blazarea să-mi devalorizeze surpriza si încântarea. Si de fiecare dată când se întâmplă în viata mea lucruri pe care ceilalti le iau "de bune", eu îmi pretuiesc înzecit fericirea.
(Iulia Musat,
iulia.musat@gmail.com )
 
Gând

Odată ce ai zburat, vei păsi pe pământ cu ochii atintiti spre cer.
(
Leonardo da Vinci)

 
Imagine
 
Interesant
Istoria zborului a început în 1903, în Carolina de Nord, când Orville Wright a parcurs aproape 36 m în primul aparat cu propulsie, mai greu decât aerul, realizându-se astfel primul zbor dirijat cu motor (controlat). În 1905, fratele său, Wilbur, zbura 25 de mile într-un avion nou, Flyer III. În 1905 apar primii pionieri europeni ai zborului, românul Traian Vuia, care în martie 1906 zboară lângă Paris pe o distantă de 12 m la o înăltime de 1 m cu ajutorul aeroplanului automobil echipat cu motor (Vuia I), si danezul Jacob Christian Hansen Ellehammer, care în septembrie 1906 zboară pe insula Lindholm pe o distantă de circa 40 m, cu aparatul Ellehammer I.
În Primul Război Mondial, avionul era deja un aparat practic, folosit în actiunile de recunoastere, în bombardament si în lupte aeriene.
Primul zbor transatlantic fără oprire a fost înregistrat în 1919, de către un bombardier adaptat, pilotat de britanicii John Alcock si Arthur Whitten Brown (3218 km, 16 h, Newfoundland - Irlanda). În 1927, Charles Lindbergh a intrat în istorie ca fiind primul om care a traversat singur Atlanticul, fără oprire, într-un monoplan (6667 km, 33 h, New York-Paris). Singura problemă a lui Lindbergh era să nu se ciocnească de catargele vaselor, deoarece zbura la suprafata apei. Cum Atlanticul era o arenă competitională în domeniul transporturilor, la sfârsitul anilor '20 au apărut primii rivali ai navelor transatlantice, sub forma "zeppelinelor", a căror scurtă epocă de glorie (1924-1937) s-a încheiat odată cu incendiul catastrofal al celui mai mare balon din lume, Hindenburg.
La deschiderea primelor linii aeriene, au fost utilizate avioanele care supravietuiseră războiului. Călătoriile lungi puteau dura însă mai multe zile, iar lipsa aeroporturilor au făcut ca hidroavioanele să fie cele mai practice. Era lor se încheie în 1947, când se construiseră suficiente piste de aterizare pentru avioanele conventionale.
Evolutia motorului cu reactie în timpul si după cel de-Al Doilea Război Mondial a făcut să crească viteza. Astăzi, călătoriile peste Atlantic se fac în aproximativ sapte ore cu avioanele mari cu reactie si în aproximativ 3 ore cu Concorde, singurul avion de transport cu reactie supersonic din lume care poate transporta peste 100 de pasageri în conditii de confort, zburând la o altitudine de peste 18300 m.
 
Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc

Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum

Banc
Doi scotieni călătoreau cu avionul. La un moment dat, se aude un zgomot cumplit, apoi vocea căpitanului în difuzoare:
- Stimati călători, avem o problemă gravă la motoare, încerc să găsesc un loc de aterizare fortată, în orice caz, vă rog să nu intrati în panică... Unul dintre scotieni izbucneste în plâns. Celălalt se uită mirat la el:
- Ce-ai, măi, de ce plângi? Doar nu e avionul tău!
 
Raftul cu cărti
Dansul zeilor [2008] de Nora Roberts
Pulbere de stele [2007] de Neil Gaiman
Dintr-un Buick 8 [2005] de Stephen King
Timpul nu are miros [2006] de Gerard Klein
Vremea renuntării [2008] de Marian Truta
 
Stiati că...
...Boeingul 747 acoperă aproape 20 km/l combustibil/pasager, ceea ce reprezintă un consum excelent pentru un automobil, la o viteză de peste zece ori mai mare?
 
Interactiv
Comentează - spune ce crezi despre numărul curent
Forum - discută cu ceilalti tot ce doresti
Stiri - citeste noutăti pe diferite subiecte
Programul TV - toate posturile la un loc
Acum un an - salt instant în arhivă

Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactor: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.