Publicatie pentru minti spongioase
Nr. 0990/27.11.2008 | ISSN 1842-2195
Impresii de călătorie |
|
|
Aveam
40 de minute timp liber în centrul comercial La
Defense, iar eu stăteam ca hipnotizată în fata
"triumfalului" Grande Arche - un cub
gol enorm, acoperit cu plăci de sticlă si marmură
albă de Carrara, nevenindu-mi să cred că ar putea
înghiti cu totul Catedrala Notre-Dame. Ploua mărunt si
îmi era frig. Toată lumea se refugiase prin magazine.
Pe imensele portative suprapuse ale scărilor se mai
aseza aiurea câte un turist, ca o notă stridentă,
scăpată din orificiile fantasticelor creaturi care sparg
vântul, captive în frânghii din otel. Rămăsesem
singură în mijlocul esplanadei, privind consternată la
lumea colosală din jurul meu, care reflecta cerul în
nenumărate nuante de gri metalic si verde coclit,
multiplicându-l până la exasperare în fatetele ei
minuscule, ca ochii unor libelule gigantice... Văd si acum în memorie, în prima mea zi la Paris, corola de încăltări pe care tălpile noastre o formaseră în jurul Punctului Zero, din fata Catedralei Notre-Dame. Mi se spusese că trebuie să păsesc pe dala aurită cu un soare în mijloc, ale cărui raze triunghiulare arătau ca niste tăciuni stinsi de ploaie, să-mi pun o dorintă, să fac o piruetă si să sar în afara irisului negru, având grijă să nu-l calc. Am tresărit de bucurie, închipuindu-mi că acolo se află o poartă magică, prin care puteam pătrunde direct în inima Parisului; că ochiul acela de aur ne sorbea sufletele, azvârlindu-ne totodată trupurile afară, ca pe niste coji de seminte. Nu auzisem sau nu întelesesem atunci semnificatia acelui ritual, care ne dădea doar garantia că ne vom întoarce la Paris, în viitor... Poate că, în realitate, nu iesisem în ziua aceea din labirinturile maro, galbene, albastre si rosii de pe harta Luvrului, care mă purtaseră prin veacuri si civilizatii cu viteza luminii. Poate că nu mă plimbasem în seara aceea pe malurile Senei, până la Tour Eiffel, ca să-l văd arzând ca un foc de artificii. Poate doar mi se păruse că intrasem în "miezul minunii" de la Sainte Chapelle, acolo unde, pe versanti subtiri de marmură se revarsă paradisiace cascade de lumină policromă, dându-mi aceeasi senzatie de înăltare trupească. Poate că nici nu urcasem vreodată la Sacre-Coeur, nici nu alergasem zgribulită, noaptea, pe strădutele din Montmartre, în căutarea casei în care a locuit Van Gogh, încălzită doar de vitrinele braseriilor, ce mă îmbiau înăuntru cu tablouri si vin. Poate doar visasem că trecusem, străvezie ca un duh nemântuit, prin "inima de sticlă" a Versailles-ului si prin grădinile în care statuile, în lipsa efectelor scenografice de apă si lumină, îmi păreau figuranti aflati într-o pauză la repetitiile generale: unii îsi exersau pozele, altii, plictisiti si obositi, stăteau tolăniti pe lângă fântâni si alei... Poate că ceva nu mersese bine în călătoria mea în timp, la Luvru, si mă trezisem aici, într-un Paris post-apocaliptic si amnezic, care pierduse tainele mestesugului în piatră, în marmură, în bronz si în aur, dar nu si obsesia pentru voluptate si grandoare. Un Paris în care nu mai cresteau copaci, ci trunchiuri de beton cu fire de sârmă răsucite într-o coroană naivă. Un Paris care-si ridicase degetul de bronz în sus: un OK american sau sentinta de condamnare la moarte a lumii vechi? (Silvia Velea, silvia_gh2002@yahoo.com ) |
||
Gând | ||
Dacă încercăm
să vedem Parisul prin edificiile sale, vom constata că
în arhitectură ni se dezvăluie manifest atât
continutul existential, cât si goliciunea existentială
a omului, frământările sale fără răgaz si trecerea
sa din zona purei necesităti în cea a libertătii si
împlinirii interioare. |
||
Imagine | ||
Copiii spun lucruri trăsnite | ||
- Ce
este o planetă? - O planetă este o bucată de pământ înconjurată de cer. |
||
Banc | ||
Furnica se trudea
cu un bob de grâu, când o abordează greierele, dintr-o
Dacie nouă. - Salut, surioară, ce faci? - Iată, mă pregătesc de iarnă, că se anuntă vreme rea în curând. Dar tu ce faci? - Eu, zice greierele, mi-am luat o Dacie nouă si mă plimb pe aici. Pleacă greierele si după o săptămână apare cu un Mercedes. - Salutare, surioară, ce mai faci? Tot de iarnă te pregătesti? - Sigur. Dar tu ce faci? - Eu, zice greierele, mi-am luat Mercedesul ăsta si mă plimb pe aici. Pleacă greierele si după o săptămână apare cu un Ferrari. - Salutare, surioară, cum merge strânsul recoltei? - Merge... Dar tu ce faci? - Eu, zice greierele, m-am săturat de viata asta de la tară, mi-am luat masina asta tare si plec la Paris ca să mă distrez putin. - Dacă mergi la Paris, zice furnica, poate te întâlnesti cu La Fontaine si-i spui să-l ia naiba cu fabula lui cu tot! |
||
Raftul cu cărti | ||
Castele si palate din Europa de Ulrike Schober Expresionismul de Simona Abrudan Caciora Dictionar francez-român juridic, politic si economic de Felicia Craciun Dictionar de simboluri de J. Chevalier, A. Gheerbrant Civilizatiile soarelui de Emilie Beaumont, Francoise Chaffin, Jean-Noel Rochut |
||
Am învătat din filme | ||
Sistemele de ventilatie din clădiri sunt un loc ideal de ascuns. Nimeni nu se gândeste să caute acolo si te poti deplasa cu usurintă prin ele, ca să ajungi în orice loc ai nevoie. | ||
Interactiv | ||
Comentează - spune ce crezi despre numărul
curent Forum - discută cu ceilalti tot ce doresti Stiri - citeste noutăti pe diferite subiecte Programul TV - toate posturile la un loc Acum un an - salt instant în arhivă |
Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!
Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactor: Silvia Velea (silvia_gh2002@yahoo.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile.
Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt
binevenite la raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la www.raspandacul.net.