Arhiva Răspândacul


Raspandacul
Publicatie pentru minti spongioase

Nr. 1003/16.12.2008 | ISSN 1842-2195

Editorial
Preferate
Linkuri preferate
Fluxuri preferate
Imagini preferate
Clipuri preferate
Filme preferate
Cărti preferate
Texte preferate

Galeria de artă
Vezi blog
Vezi albume

Engleză
Caută în dictionare
Participă la wiki
Vezi blog

Citatepedia
Citate recente
Definitii recente
Versuri recente
Adaugă un citat

"Dacă te sileste cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două".
Dacă-ti plăteste cineva să-l însotesti o milă de drum, s-ar putea să te oferi să mergi încă una pe gratis (după modelul comercial: buy one and get the second one free). Dacă te roagă să-i tii companie, s-ar putea s-o faci în silă, răsuflând usurat la capătul milei (care, foarte probabil, ti se va fi părut lungă cât două mile). Ce faci, însă, dacă te sileste să-l însotesti o milă de drum? Vei păsi alături de el scrâsnind din dinti? Armata romană de ocupatie avea dreptul să pretindă evreilor a purta poveri pentru ei o oarecare distantă.
Sunt trei situatii posibile, omeneste vorbind. Isus alege pe cea mai dificilă pentru firea umană si adaugă recomandarea, cu putere de poruncă, a distantei suplimentare, prin care serviciul pretins e dublat în mod benevol. De la nivelul uman de întelegere, până la perspectiva divină, distanta este de ... o milă. Răspunsul crestin normal este a depăsi asteptările oamenilor, fie ei amici sau inamici. Isus stimulează elementul volitiv în natura umană, supunându-i pe cel emotiv. Procedând conform recomandării Sale, initiativa întregii intreprinderi se deplasează brusc de la exploatatorul tău, la tine - un avantaj deloc de neglijat, îngăduindu-ti să preiei controlul situatiei.
Dacă împlinirea poruncii implică o atitudine elevată deasupra celei strict umane, atunci si fapta motivată de atitudinea respectivă vorbeste beneficiarului ei cu sporită elocventă. Sunt convins că, la capătul milei suplimentare, vei constata o schimbare de atitudine în purtarea celui ce ti-a pretins serviciul respectiv (nu neapărat o milă de drum). Atitudinea încărcată cu bunăvointă, întelegere, compasiune, dragoste si lepădare de sine va fi determinantă în relatiile inter-umane, cu rezultate vizibile în prezent sau în viitor.
Atitudinea cu care răspunzi agresiunii are putere să facă un prieten din agresorul tău, să-l păstreze ca atare, ori să-i agraveze purtarea fată de tine. Dumnezeu nu va lăsa fără efect o faptă săvârsită după modelul divin. Apostolul te asigură că, făcând asa, "vei grămădi cărbuni aprinsi pe capul lui".
"Orice faceti, să faceti din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni". Ideea este, de fapt, să facem totul "pentru Domnul".
Căci, ce altceva este atitudinea cerută, decât dragoste pentru aproapele, oricine va fi fiind el!
De-a lungul celei de-a doua mile de drum vei întâlni extrem de putini călători...
(Gelu Arcadie Murariu,
agapia.blogspot.com)
 
Gând

Legea dă ce se cuvine, dragostea se dă pe sine.
(
Costache Ioanid)

 
Imagine
 
Calendar
Pe 16 decembrie 1770 s-a născut compozitorul german Ludwig van Beethoven, unul dintre titanii muzicii europene, care a avut o influentă majoră asupra dezvoltării formelor muzicale din perioada clasică până la Romantism. Născut la Bonn, fiu si nepot de muzicieni, Beethoven a devenit muzician profesionist înainte de a împlini vârsta de 12 ani. În 1787, a studiat pentru scurtă vreme cu Mozart, iar în 1792 se mută la Viena, unde este invitat să facă "studii sustinute" cu Joseph Haydn. Interpretările sale de virtuoz la pian îi asigură la Viena protectia unor generosi patroni aristocrati, însă începând din 1801 surzenia sa din ce în ce mai accentuată îl obligă să se concentreze asupra compozitiei.
Primul moment important în evolutia lui Beethoven este marcat de Simfonia a III-a (Eroica), din 1803-1804, lucrare ce degajă o energie titanică si sparge multe dintre canoanele muzicii clasice, dezvoltând teme simple în structuri muzicale coplesitoare. Desi initial i-o dedicase lui Napoleon, Beethoven revine asupra deciziei când politica acestuia capătă accente imperialiste si sterge dedicatia de pe manuscrisul original. Urmează numeroase lucrări de mare popularitate, printre care Simfonia a V-a si Simfonia a VI-a (Pastorala), din 1808, si Concertul nr. 5 pentru pian (Imperialul). În această perioadă termină singura lui operă, Fidelio (1814).
Multe dintre aceste compozitii demonstrează viziunea sa componistică, de artist romantic ce îsi exprimă propriul suflet si geniu, departe de a fi un maestru ce îndeplineste pretentiile patronilor săi. Dintre ultimele sale lucrări, Missa solemnis (1818-1823), Simfonia a IX-a (Chorala) (1817-1823) si ultimele cvartete pentru coardă arată un Beethoven ce a atins culmea spiritului său novator. A murit pe 26 martie 1827, la Viena, acolo unde se află si mormântul său.
 
Haioase
Portia zilnică
Distractie masivă
Spune un banc

Mobiman
Stiri despre mobile
Discută pe forum

Banc
Într-un bloc, la etajul 1 stătea un muncitor tânăr, căsătorit de 3 ani, care deja avea 4 copii. Vecinul de la parter, căsătorit de 12 ani si fără copii, îl abordează într-o zi pe vecinul său de la etaj:
- Măi, cum reusesti tu să-ti lasi nevasta gravidă? Esti însurat de 3 ani si ai deja 4 copii! Noi suntem căsătoriti de atâta timp, dar nu reusim să avem. Mă poti ajuta cu vreun sfat?
- Sigur că da. Tot ce îti trebuie este o mătură cu coada lungă.
- O mătură cu coada lungă? Pentru ce?
- Diseară, o bagi pe nevastă-ta în pat si începi s-o alinti, s-o mângâi, stii tu, o încălzesti bine...
- Da, da, da! Si apoi?
- Apoi lovesti cu coada măturii în tavan si cobor imediat.
 
Raftul cu cărti
Noul Testament (versiune revizuită, redactată si comentată de Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului)
Dumnezeu pe întelesul nepotilor mei de Jacques Duquesne
Făurari si alchimisti de Mircea Eliade
Despre libertatea vointei de Arthur Schopenhauer
Scrieri filosofice de Eufrosin Poteca
 
Perle
Vitoria, pe lângă calitatea de mamă, avea si pe cea de tată, calitate care este mult mai dificil de îndeplinit.
 
Interactiv
Comentează - spune ce crezi despre numărul curent
Forum - discută cu ceilalti tot ce doresti
Stiri - citeste noutăti pe diferite subiecte
Programul TV - toate posturile la un loc
Acum un an - salt instant în arhivă

Dacă ti-a plăcut Răspândacul de azi, răspândeste-l mai departe!


Editor: Lucian Velea (lucian.velea@lexica.ro)
Redactor: Silvia Velea (
silvia_gh2002@yahoo.com)
Si tu poti contribui la Răspândacul, la toate rubricile. Sugestiile si materialele propuse pentru publicare sunt binevenite la
raspandacul@lexica.ro.
Abonarea si dezabonarea sunt oricând posibile la
www.raspandacul.net.